Ecvestru Trap Trap

Despre pasiunea pentru cai și literatură cu Mihaela Moreno

Mihaela Moreno

Dragă Mihaela, oare cum să îţi mulţumim pentru una dintre cele mai plăcute zile de primăvară timpurie? Pentru că trebuie să îţi mărturisim că am „devorat” cartea ta într-o singură zi! Ne-am contopit inima cu personajele, cu trăirile lor şi, totodată, cu peisajele atât de bine scrise (sau descrise). Aşadar, iată-ne începând acest interviu cu o sinceră mulţumire!

TRAP TRAP: Continuând, aş vrea să ne povesteşti când şi cum a fost momentul în care ai simţit că vrei să scrii această carte?

Mihaela Moreno: Am scris această carte pentru mine, a fost ca o călătorie interioară unde am colindat din nou locurile pe care le-am străbătut în cariera mea de cercetător, precum nordul Germaniei și Universitatea Hamburg, orașul Bath din Anglia, orașul universitar Bloomington și Universitatea Indiana dar și alte locuri de suflet precum Andaluzia, pe care am străbătut-o în lung și în lat mai la pas, mai galop pe spatele unor frumoși cai andaluzi și unde mă întorc mereu cu drag pentru a găsi inspiraţie și pentru a-mi încărca bateriile. Momentul în care am început să scriu primele rânduri la acest roman a fost chiar în Jerez de la Frontera după un spectacol de echitaţie „Como bailan los caballos españoles” care m-a impresionat atât de mult și mi-a stârnit imaginaţia încât nu m-am mai putut opri din scris. „Pursânge andaluz” este, deci, un roman pur și simplu de ficţiune, inspirat de locurile pe care le-am vizitat, de viaţa academică pe care am prezentat-o din culise și nu în ultimul rând, inspirat de experienţa mea cu caii și de modelele pe care le-am avut și m-au iniţiat în arta echitaţiei.

T.T. Încă din titlu, suntem introduşi în ecvestru – „Pursânge andaluz” ne proiectează imaginea unui cal maiestuos – astfel, avem, pe de o parte o poveste de iubire, umană, iar, de cealaltă parte, o poveste de prietenie – cea dintre cal şi om. Cum au venit cele două? Ai pornit de la iubire sau de la prietenie?

M.M. Calul pursânge andaluz este animalul emblematic al eroilor cărţii pentru că le simbolizează caracterul nobil dar pătimaș, spiritul lor liber însă îngrădit de raţiune și moralitate. Personajele sunt asemuite în mai multe locuri cu Centaurul, personaj mitologic jumătate om – jumătate cal, care se află într-un perpetuu conflict între instinct și raţiune. Iubirea și prietenia sunt cele două calităţi umane care ne întregesc și ne fac mai puternici decât zeii deoarece raţiunea și instinctul se unesc în dragoste. Prietenia este fundamentul dragostei și este în același timp cel mai frumos sentiment necondiţionat pe care îl putem simţi faţă de o persoană sau un animal independent de specie, rasă sau condiţie socială. Romanul acesta s-a născut ca o promisiune făcută prietenei mele din copilărie, Diana, ce din păcate nu mai este printre noi și este un omagiu adus calului meu, Stela, cel care m-a învăţat că într-o prietenie adevărată cuvintele sunt de cele mai multe ori de prisos.

T.T. În ceea ce priveşte documentarea, a fost un proces îndelungat sau mai mult un proces de introspecţie, povestind din experienţa şi trăirile tale?

M.M. Dacă în cariera mea de cercetător mă documentez aprofundat, în articolele pe care le scriu în calitate de sciitoare, m-am lăsat dusă de imaginaţie, fără niciun plan și totul s-a născut din subconștientul meu ca și cum aș fi deschis Cutia Pandorei de unde ieșeau peisaje și locuri pe care le-am vizitat, frânturi din relaţia mea cu Stela și din învăţăturile despre cai și dresajul lor acumulate ani de-a rândul. Toate acestea adunate au luat forma unei povești fictive care îi poartă pe cititori într-o călătorie a subconștientului uman îmbrăcat în peisaje andaluze și în ritmuri de flamenco. Cred că aceasta este diferenţa între a scrie articole știinţifice și a scrie literatură și sunt convinsă că doar așa se poate scrie ceva autentic, ce te reprezintă în totalitate. Este un act de curaj pentru că te decoperi pe tine într-o manieră nouă și mai ales permiţi cititorilor să te cunoască în întregime cum doar caii au darul să ne cunoască fără a rosti vreun cuvânt.

T.T. Ştim că eşti pasionată de cai, de echitaţie… aşadar, vorbim de o pasiune, un hobby sau performanţă în acest sens? Şi de când? Care, când şi cum a fost prima interacţiune cu un cal?

M.M. Am avut șansa să interacţionez cu caii încă de mică. Prima meserie a tatălui meu a fost de inginer zootehnist și la fermă la el am avut ocazia să mă plimb cu trăsura de câte ori îmi poftea inima. Am admirat de mică caii fiind fascinată de măreţia și nobleţea lor, însă doar de la distanţă, cu respect. După vârsta de douăzeci de ani am început echitaţia în Hamburg și de atunci nu m-am mai oprit. Am vizitat numeroase centre de echitaţie în Europa și în Statele Unite, m-am antrenat cu antrenori renumiţi însă adevărata artă a echitaţiei am învăţat-o de la Stela, calul ales de tatăl meu și cu care am simţit din prima o legătura inexplicabilă precum cea pe care îi leaga pe Liz și el Fuego.  Pot să spun că echitaţia este pentru mine mult mai mult decât un hobby sau o pasiune, este un stil de viaţă. Acolo, alături de caii noștri petrecem cele mai multe ore din zi, fie că îi antrenăm, fie că îi scoatem la plimbare sau ne petrecem timpul cu ei, savurând fiecare moment. Toţi cei care au cai știu câtă muncă, dedicaţie și efort financiar sunt necesare pentru a avea un cal și de aceea doar cei care văd echitaţia ca pe un mod de viaţă reușesc să se bucure din plin de tot ce ne oferă în schimb – o viaţă sanătoasă fizic și mental și faptul că ne face să trăim fiecare moment din viaţă la maxim. Plimbările călare ne fac să ne simţim  parte din natură și ne învaţă să ne întoarcem la origini, lucru de nepreţuit în era noastră tehnologică când omul trăiește într-un stres continuu, alergând parcă teleghidat dintr-o parte în alta cu telefonul în mână.  Bineînţeles că sunt interesată și de partea competiţională a echitaţiei unde am reușit să avem primele succese la dresaj cu Stela, însă doar cu condiţia în care bunăstarea și sănătatea calului sunt pe primul loc. În ultimii cinci ani am avut șansa să cunosc antrenori extraordinari, care la fel ca și Juan pun accentul pe un dresaj executat cu foarte multă fineţe în forma cea mai sublimă de armonie între călăreţ și cal. Dresajul practicat ca artă este o îndeletnicire de o viaţă pentru că perfecţiunea este de neatins. De aceea, visul meu este să ajung cât mai aproape de acest ideal; nu pentru medalii și competiţii ci doar pentru a dansa în armonia perfectă cu Stela ca pe ritmurile de vals ale lui Strauss.

T.T. Revenind la carte, regăsim ceva din Mihaela Moreno în personajul principal, Elisabeth Pearson? Dar în povestea de iubire?

M.M. Mihaela Moreno se regăsește în fiecare personaj din roman cum se întâmplă de obicei – și bineînţeles și în personajul Elisabeth Pearson și în visul ei de-a aduce un aport lumii știinţifice. De-a lungul carierei mele în mediul academic, am cunoscut femei remarcabile care au renunţat la tot pentru a-și urma visul și dedica viaţa cercetării și care m-au inspirat. Această carte este și un omagiu adus lor și în același timp un imbold și un mesaj pentru tinerele cercetătoare că oricât de grea este viaţa academică să nu renunţe să-și urmeze visul de-a ajunge la stele; este nevoie de femei puternice și talentate, femei care cu multă voinţă și dedicaţie îmbină o carieră de succes cu viaţa de familie. Povestea de iubire dintre Liz și Juan nu cred că ar fi fost atât de convingătoare dacă nu l-aș fi cunoscut pe soţul meu.  Ca doctor în fizică, cu el am descoperit fascinaţia universului văzut din perspectiva astro-fizicii iar ca latino american am învăţat cum se iubește pătimaș, am cunoscut bogăţia culturii iberice și latino americane precum și frumuseţea limbii spaniole pe care o vorbim acasă. Împreună ne-am iniţiat în arta ecvestră și împărtășim bucuria neegalabilă pe care o simţim în compania cailor noștri. Alături de el pot să spun că viaţa este mai frumoasă decât cea care poate fi descrisă într-un roman de dragoste.

T.T. Şi acum, nu putem să ne abţinem de la a te întreba: O regăsim pe Mihaela Moreno şi relaţia cu lumea ecvestră în firul epic?

M.M. Până când am cunoscut-o pe Stela, am fost ca și personajul meu Elisabeth Pearson,  și anume citez “o larvă mică și neînsemnată” iar odata cu întâlnirea cu Stela m-am  metamorfozat în acel fluture gata să zboare liber și capabil să treacă peste orice obstacol.  Prin scrierea acestui roman simt ca mi-am găsit rostul și anume acela de-a da un mesaj mai departe celor care se ocupă de creșterea cailor și au de-a face cu aceste fiinţe deosebit de sensibile care de cele mai multe ori îndură o suferinţă mută din partea noastră.

T.T. Suntem convinşi că există deja o curiozitate mare – să ne aşteptăm la un al doilea roman? Partea a doua poate?

M.M. Planuri există. Anul acesta am publicat traducerea în engleză a romanului „Pursânge andaluz” și lucrăm la traducerea lui în spaniolă și germană. În afară de beletristică, lucrez în paralel la articole de lingvistică și la o carte de specialitate despre limba română în comparaţie cu alte limbi romanice care va apărea la Cambridge University Press și la o altă carte în germană despre efectele terapiei echitaţionale asupra copiilor cu deficienţe în comunicare, în special cei cu autism, propunând câteva tehnici noi logopedice de terapie alternativă pe cal. Doresc să traduc și această carte în limba română poate chiar anul acesta. Bineînţeles că îmi doresc un al doilea roman de belestrică pentru că scrisul este ca un refugiu pentru mine și un hobby care mă împlinește și mă aduce și mai aproape de muzele mele, caii. În următorul roman mi-ar plăcea să mă întorc la origini, să scriu despre spaţiul mioritic și despre legătura românului cu natura și cu caii. Poate chiar un roman istoric. Pentru aceasta voi petrece vacanţa de vară pe meleagurile natale, străbătând România în lung și în lat pentru a strânge cât mai multe impresii și a simţi pulsul vieţii de la munte, a moţilor care trăiesc de sute de ani după legea naturii și în armonie cu ea și cu Dumnezeu.

T.T. În carte găsim multe elemente de cultură ecvestră, de istorie, nuanţe sau tehnici. Din această perspectivă, cum vezi lumea ecvestră din România? Cum îţi par oamenii, poate generaţiile tinere – gata să descopere lumea cailor, să lege astfel de prietenii, de relaţii cal-om? Cum ai îmbunătăţi-o?

M.M. Sunt extrem de încântată și mândră de evoluaţia echitaţiei în România. Prin intermediul romanului meu am avut șansa să cunoasc mai îndeaproape scena ecvestră și să întâlnesc oameni extraordinari precum pictoriţa Iuliana Jegan ce își trăiește visul pictând cai și motive ecvestre,  soţii Mirea, membrii fondatori ai fundaţiei Pentru Viaţă, ce luptă să salveze cât mai mulţi cai abandonaţi sau actorul Denis Ştefan care promovează dresajul în libertate prin programul Caii României. Şi pe plan compeţional avem rezultate frumoase la sărituri peste obstacole iar toată această dezvoltare vertiginoasă a echitaţiei s-a întâmplat în ultimii ani. Sunt ferm convinsă că România va ajunge din nou printre ţările fruntașe în echitaţie așa cum a fost înainte de perioada comunistă. Mă mândresc cu faptul că antrenoarea naţională de dresaj a Germaniei, cea care antrenează reginele dresajului mondial precum Isabell Werth sau Kristina Bröring-Sprehe este Monica Theodorescu, campioana olimpică multiplă la dresaj, fiica românului George Teodorescu care a reprezentat România la Jocurile Olimpice  în 1956. Şi sper că alte nume ale echitaţiei se vor naște în România și o vor reprezenta pe scena internaţională. Federaţia Română Ecvestră are rezultate extraordinare într-un timp foarte scurt și promovează tinerele talente, deci suntem pe drumul cel bun.

Îmi doresc să aduc și eu o contribuţie echitaţiei în România în domeniul în care mă pricep cel mai bine și anume terapia echitaţională în care pot să îmbin cunoștinţe din mai multe domenii –  lingvistică, pedagogie Waldorf și terapie echitaţională, curs pe care l-am absolvit anul trecut în Hannover. Soţul meu și cu mine dorim să punem bazele unui centru de dezvoltare personală pe mai multe planuri – arte marţiale, auto-apărare pentru femei, meditaţie ZEN (eu fiind fostă campioană naţională a României la Shotokan, în prezent antrenoare de karate centura neagra 3 DAN și practic meditaţia ZEN de mai mult de zece ani) și bineînţeles, echitaţia ca exerciţiu de auto-cunoaștere prin intermediul calului care ne reflectă imaginea ca o oglindă și ne ajută în desăvârșirea noastră ca oameni.

T.T. Noi iubim amintirile preţioase şi maniera ta de a povesti, aşa că te rugăm să ne povesteşti un moment pe care îl preţuieşti, o amintire pe care o ai cu animalul nostru preferat – calul.

M.M. Relaţia mea cu Stela, și cred că a fiecărui călăreţ cu calul său, este întotdeauna o trăire unică ce poate fi ușor nimicită de superficialitatea cuvintelor. Sunt conștientă de cât de limitate sunt cuvintele  în a exprima mulţimea de percepţii, sentimente și gânduri pe care le simţim în prezenţa cailor, sentimentul de libertate pe care ţi-l oferă un galop, senzaţia care ne împresură când mângâiem nările moi ale calului și-i simţim respiraţia caldă pulsând la ureche. Toate aceste simţiri sunt poezie mută cum spunea personajul meu, Elisabeth Pearson. Astfel de momente de maximă beatitudine mi le oferă Stela în fiecare zi. Având în vedere că primăvara aceasta a fost rece aici în Germania și nu am putut să mă bucur din plin de plimbări lungi cu Stela prin natură, îmi aduc aminte cu nostalgie de primăvara anului trecut când galopam în neștire printre lanurile de rapiţă, simţind împreună cu Stela că lumea ne aparţine. O amintire care însă ne va însoţi toată viaţa și pe mine și pe Alex, este momentul când Stela a născut-o pe Morena chiar cu câteva luni înainte de nunta noastră și ne-a făcut cel mai frumos cadou. Nu voi uita niciodată dimineaţa în care am intrat în boxă și Stela ne-a prezentat-o mândră pe fiica ei și de atunci am rămas nedespărţite.

T.T. Draga noastră, îţi mulţumim pentru timpul acordat şi pentru ceea ce eşti şi reuşeşti să transmiţi. La final, am vrea să te rugăm să ne spui un gând – nouă, echipa TRAP TRAP.

M.M. Şi eu vă mulţumesc pentru interviu și fidelitate și cu această ocazie doresc să felicit echipa TRAP TRAP pentru articolele  de îmbrăcăminte pictate manual cu motivul calului. Sunt produse autentice pentru oameni cu gusturi alese, ce ne împrumută din eleganţa și splendoarea idolului nostru – calul. Vă doresc mult succes în continuare și cu siguraţă foarte curând numele TRAP TRAP se va auzi și peste hotare unde voi putea cumpăra produsele voastre la târguri și expoziţii cu teme ecvestre.