Ecvestru

„Pursânge andaluz” – un roman despre dragoste, libertate, simţire şi umanitate

Mihaela-Moreno__Pursange-andaluz__973-1991-76-4-785334322698

Despre dragoste s-ar putea scrie într-un milion de feluri şi tot ar fi puţin să-i cuprindem infinita putere, singura forţă ce ne poartă cu adevărat în viaţă. Despre cai însă, nu putem să scriem cu adevărat decât cu sinceritate şi uimire în faţa desăvârşitei lor fiinţe.

Pe Mihaela Moreno şi a sa carte le-am descoperit nu doar prin ochii unor iubitori de ecvestru, ci şi prin ochii unor necunoscători care descoperă lumea cailor pentru prima dată. Profundă, dar pe alocuri lentă, cât să ne lase timp de visare, povestea imaginată de autoare ne-a purtat în locuri unde fiecare am vrea să păşim – în zone pline de farmec, savoare, cultură, precum minunata Marbella, dar şi în trăiri şi sentimente spre care fiecare om tânjeşte: libertate, întoarcerea la sentimentul deplin al fiinţei, iubirea, patima, pe scurt – umanitatea.

„Pursânge andaluz” este, mai presus de toate, un roman de dragoste. Este, poate, o clasică poveste de iubire cum numai în cărţi sau filme întâlnim, dar, pe cât de obişnuită în privinţa subiectului, a contrastelor care-şi găsesc complementaritatea, pe atât de profundă în raritatea ei în vieţile noastre. Da, e un roman pe care-l citeşti într-o doară, într-o după amiază de duminică. Dar, totodată, e un roman care, pentru o după amiază, te atrage în lumea lui, te fură din realitate şi te face să-ţi doreşti să poţi, măcar pentru o zi, să evadezi în adândul inimii tale.

O carte pe care o recomandăm fără ezitare, nu doar pentru povestea de dragoste pe care o aduce în prim plan între cele două persoanaje umane, ci mai mult pentru portretul pe care autoarea reuşeşte să-l contureze atât de bine fiinţelor noastre preferate: caii. Este un roman care vorbeşte despre natura umană, prin povestea de iubire a protagoniştilor, dar, mai presus, despre libertatea adevărată, despre încredere, despre putere şi dedicare.

„Pursânge andaluz” în cuvintele Mihaelei Moreno: „În noul meu roman Pursânge andaluz vă invit să cunoașteţi o lume în care se împletește armonios pasiunea cu raţiunea, dârzenia cu dragostea, în care se ţes legături sacre, tainice între om şi legendarul său partener, calul. Romanul Pursânge andaluz îi poartă pe cititori în frumoasa Andaluzia, pe tărâmul cailor andaluzi, al poeziei, al frumoaselor dansatoare de flamenco, al trubadurilor veșnic îndrăgostiţi. Emblematicele personaje Elisabeth Pearson și Juan Trujillo vă invită să iubiţi adevărat, să suferiţi sincer, să luptaţi până la sfârșit în ceea ce credeţi și mai ales vă arată cum să susaraţi cailor cuvinte magice păstrate în secret doar de ordinul călugărilor cartuzieni din Cordoba și Jerez de la Frontera.“

Romanul Pursange andaluz se poate cumpăra online de la următoarele librării din România sau direct de la autoare (mihaela.moreno@gmail.com):

Infarom:

http://infarom.shopmania.biz/cumpa…/pursange-andaluz-7238928

Noi apariții:

http://www.infarom.ro/aparitii.html

Librărie Net:

http://www.librarie.net/p/2…/Pursange-andaluz-Mihaela-Moreno

Elefant:

http://www.elefant.ro/…/litera…/pursange-andaluz-343238.html

Biblios:

http://www.biblios.ro/pursange-anda…/detalii-carte-5919.html

Ediția ebook:

Infarom:

http://infarom.shopmania.biz/cumpa…/pursange-andaluz-7238929

Biblios:

http://www.biblios.ro/pursange-anda…/detalii-carte-5920.html